Am găsit un teren singuratic. Iubirea unei femei
pentru poezie şi jocuri de noroc o face
aproape imorală. Palmele mele ating în temelii
fiecare memorie tristă izbită de pereţii neputinţei.
Râsete şi lacrimi curgeau împreună în fiecare respiraţie a ei.
Genele ei dansau ignorant în penumbra policandrelor chicioase
etalându-le la fiecare nouă licitaţie de whist. Nopţile erau pline
de lumină. Transformam flăcările în poveşti.
Ne amuzam teribil de stângăciile fetişcanelor
ce se făceau că făceau furori printre pariori şi de barmanii
care le serveau cocktailuri de vorbe siropoase,cu umbreluţe
de parcă s-ar fi adăpostit mai apoi la umbra lor.
Deşi se dorea distrasă, o simţeam mai dornică de pasiuni
arzătoare decât flacăra unei candele ramasă neaprinsă
pe masa de lucru a pustnicilor.
Un fum răsare din pereţi. Şi dintr-o dată: agitaţie.
Nu te mai cunoşteai om cu om.
~ 0 comentarii: ~
~ Trimiteți un comentariu ~