Milk Full Moon
-
Luna Laptelui
puiul de căprioară încearcă să se ridice
din iarba-nrourată
Milk Full Moon
the deer cub trying to get up
in the dewy grass
la lune de ...
Acum 3 zile
Setelecan Mihail
~ 7 comentarii: ~
at: 11 mai 2011 la 09:07 spunea...
Foarte bun articolul.
Duci lucrurile spre extrem inca de la inceput.Faptul necunoasterii de sine este unul din cele cateva lucruri majore din lume.Sper sa nu te astept la raspunsuri pe aceasta tema sau daca le primesti sunt impertinente sau "la distractie".
Iti doresc suscces in continuare.Speranta moare ultima,dar la ce dracu sa mai speram?
at: 12 mai 2011 la 01:02 spunea...
Tu, dragă Mihai, crezi că eşti realist. Ai fi fost bun prieten cu Cioran, zău aşa, eu în schimb, în concepţia lui aş fi "o proastă ce se minte cu neruşinare", eu refuz să cred că trăim degeaba, refuz să nu mă bucur de ceea ce am, şi lista poate continua:P!
(Articolul este bun, bine argumentat şi restul)
at: 12 mai 2011 la 01:19 spunea...
Ştiu Bibi dar n-are legătură cu asta e mult mai mult de atât .. la tine sunt doar "bucurii provinciale" faţă de ce se iluzionează alţii
at: 12 mai 2011 la 01:23 spunea...
Cioran a avut întotdeauna dreptate în tot ce a spus despre realitatea umană, şi înca are. Şi a înţeles încă de la aceeaşi vârstă cu a mea că trebuie să vadă în spatele cuvintelor şi numai detronând prostia şi ipocrizia va putea ajunge la adevăr
at: 12 mai 2011 la 01:27 spunea...
Eu sunt de parere ca "avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim."
at: 12 mai 2011 la 01:38 spunea...
Mihai,
Nu-s doar "bucurii provinciale", sigur că optimismul meu probabil se datorează vârstei, căci abia acum îmi încep viaţa. Dar, detronând prostia şi ipocrizia, ajungi la acel adevăr nu? Şi apoi?
Eu nu îmi pierd timpul dialogând cu mincinoşi, ipocriţi, etc. Am ajuns la adevăr?
Eu nu aş putea minţi, or mai ştiu eu.
Sunt ca un copil. Numai că vezi tu,cred cu disperare că pot avea totul, cred în puterea gândului, mai cred că universul îmi stă la picioare, numai că pentru a ajunge acolo urmăm următoarea schemă:
Avem doi subiecţi pe x şi pe z. X vrea să devină mare, să schimbe lumea, să fie tot, să aibe totul, toţi îi zic că nu poate, astfel X e limitat, e închis, flutură un semn de pace, din spatele gratiilor. În schimb Z care are aceleaşi planuri, nu a întrebat pe nimeni dacă este posibil. Z crede cu tărie că poate avea totul, poate fi ce şi-a dorit dintodeauna, şi face tot ce-i stă în putiinţă pentru a ajunge acolo.
Cum X stă cu mâinile-n sân, Z făcând ceva, ajunge sus, cât mai sus.
at: 27 iulie 2011 la 12:22 spunea...
Da, traim degeaba. Partea cea mai nefericita din toata comedia aceasta e ca stim bine ca traim degeaba si cu toate acestea, refuzam sau nu putem sa schimbam ceva.
~ Trimiteți un comentariu ~