Trăim degeaba (Omul- animal)



  Citându-l pe George Moise în ideea că "vine un moment în care îţi vine să îţi bagi picioarele" subscriu şi completez cu faptul că acesta este singurul moment în care trăim cu adevărat o existenţă demnă de o natură umană cu pretenţii de superioritate. Suntem deja mult prea mulţi pe pământ şi ne ocupăm excesiv de grijile supravietuirii cotidiene încât nu mai avem timp să ne gândim la aşa ceva. Când cineva îşi expune în acest fel ideile imediat este catalogat ca fiind căzut în dezamăgirile iubirii adolescentine. Numai cineva care se auto iluzionează prin stereotipii absurde ar considera asta cu străşnicie. Tratând-o ca pe o maximă, ecuaţia "Trăim degeaba" se include perfect în decorul general uman şi în general al vietăţilor purtătoare de materie. Am încetat de mult să cred în teoriile feministe asupra iubirii universale si asupra tezei de doctorat în domeniu "menirea fiecărui om pe pământ" iar servitutea neîncetată, unică şi de netăgăduit către diverşi zei egoişti şi-a demonstrat singură inutilitatea. Nu putem îndrăzni să afirmăm că am avea o altă menire în afară de perpetuarea speciei, cu toate motivele care vin în sprijinul distanţierii noastre totale faţă de simplele animale. De vreme ce adevărurile migrează în curente intelectuale arhi discutabile şi dogme prăfuite aduse în discuţie numai în cazul în care mândria animalului numit om se bate cu pumnii în piept şi rage în furtuni de vorbe mestecate de-a gata , precum gorilele de la zoo, nu le putem considera ca fiind universal valabile. Ideile prin care încercăm să ne construim identităţi şi meniri pot fi credibile doar în formarea unui copil care încă nu are capacităţi apreciative. Aspiratia către mai bine şi perfecţionare îşi are sensul decât în piaţa muncii şi competivităţii unei societăţi de consum. Cei a căror viaţă nu este nici măcar o tangentă ce tinde către infinitul bine se vor amăgi mereu cu o luptă pe care n-o vor câştiga niciodată, iar mai apoi se vor retrage resemnaţi şi laşi într-o autodistrugere mascată în inconştient datorată alcoolului,tutunului, şi oricaror substanţe sau gânduri ce par să păcălească realitatea. Suntem programaţi să percepem viaţa ca o luptă a devenirii materiale, spirituale sau intelectuale şi în toate domeniile mentalitatea de competitivitate în care cel mai bun câştigă, îşi găseşte acoperirea. De aici nu rezultă că omul nu este decât un animal cu inteligenţă puţin superioară iar singura lui menire este să supravieţuiască? Dacă dimensiunea speciei umane ar fi fost în pericol care ar fi fost preocupările umane? Prin selecţie naturală şi artificială ţinem în control rata natalităţii deoarece nu ne facem încă probleme de supravieţuire ci din contră de multe ori tind să cred că suntem mai mulţi decât este nevoie şi asta ne face să fim suspicioşi în ceea ce priveşte egoismele supravieţuirii. Ceea ce este important de reamintit  este faptul că animalul uman cu pretenţii de entitate avansată net superioară se amăgeşte în continuare cu poveşti pentru oameni mari şi lasă descoperirea adevărului pe seama epilepticilor cu delir mistic şi artiştilor. Până şi eu consideram până acum că "treaba" noastră, a artiştilor, e să ne zbatem nebuneşte să arătăm lumii că trăieşte degeaba în laşitatea ei, până când am observat că în societate, experienţa artistică devine bun de consum şi aşa cum libertatea civică conferă accesibilitatea cetăţenilor asupra ei aşa  şi accepţiunea ei în mentalitatea colectivă este supusă liberului arbitru. Oamenii acceptă mesajele artistice încărcate de experienţă, numai că doresc mascarea ei în poveşti întortocheate care de fapt să le oglindească tot starea lor de tranzit prin aceste orizonturi. Ei spun că "parcă n-are contur" fără să îşi dea seama că prin aceste cuvinte neînsemnate dau certitudini plauzibile asupra egoismului la care sunt predispuşi. Numai de-ar fi asta singura problemă: se pare însă că în iluzia alinării stării de resemnare a ceea ce nu pot atinge, din amalgamul de poveşti pe care în strădania lui artistul îl săvârşeşte, omul de rând nu mai apucă să înţeleagă imic din ceea ce este adevărat important. De multe ori realizăm că ar fi mai indicat să trăim făcându-ne sau chiar neconştientizând esenţialul însă este aceasta o soluţie? Trăind degeaba nu facem decât să ne amăgim şi să inducem şi altora sistemul nostru greşit de a vedea lucrurile.

joi, 28 aprilie 2011

Diedru spiritual


Diedru spiritual





vinovat de jurăminte false
şi şoapte fără de rost
pe creier o lăcustă-mi coase
poveşti canonice de post

în schisme sufletu-mi desface
şi mieii behăie a şlagăr,
un greiere-n bocanci se coace
iar sufletu-mi sfârşeşte-n lagăr

din scrântitele atitudini mă aruncam
în gât, de pe ţâţele norilor,
şi-n cercuri în tine mă catapultam
la naşterea zorilor

picam în zâmbetele tale melancolice
şi m-aşezam în gropiţele lor moi
picam în casa sentimentelor tale găunoase
si mă-nfigeam cu faţa în noroi

până când m-ai trântit de toti pereţii
ca pe-o minge de badminton, abulică,
de m-ai băgat în toţi sperieţii
si m-am înfipt într-o crestare diedrică

Remiză!

duminică, 17 aprilie 2011

Mai beat ca fericirea


Mai beat ca fericirea



în bezna din hol respiram apăsat
ca un asistent după program
ce-şi face loc prin sângele de peste zi
şi-şi tratează echimozele sentimentale
cu frectii etilice interne

ca să pot intra fără efort
ar fi trebuit să-mbrac reverenda de cler
candidat la martirul anului,
convins până în pânzele albe
că-i pute gura a sfinţenie

venisem de la chioşc. îmi zise unu’ ieri
că cică dau ăia fericire la kil:
am luat 3 grame. în ziua de azi
până şi fericirea-i costisitoare;
curvele de lux se dau mai ieftin


în birtul îngerilor beau cu fericirea mea,
cot la cot, până când si ea căzută sub masă
de supărare, mă părăseşte;
mă întorc cu mâinile-n buzunare
fără pâine sau ţigări şi-adorm pe preş

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Cafea cu vise


Cafea cu vise



urmăream fără sens ritmul
respiraţiilor sacadate
scălate în lacrimi de vodkă
până când din scrumieră,
din cenuşa viselor
două corcoduşe bete
sar pe tobogan
direct în crema de ciocolată

vocea ei îmi flutura prin vene
şi-mi transforma plămânii
în ere glaciare;
câteva momente mute
i-au fost de-ajuns să sape
cu gene false
fiorduri amăgitoare de iubire

expresiile feţei mă luau de ceafă
şi mă lipeau de termopanul
fericirii şi indolenţei;
iar ea privea atotştiutoare
din argon

îmi oglindeam privirea
în cafeaua rece
şi simţeam cum până şi
stările psihotice de ieri
i-ar fi fost mai convenabile 

joi, 7 aprilie 2011

Autoportret


Autoportret



urăsc ploaia
nu-mi place să-mi plângă
îngerii-n urechi
sau să-mi şuiere-n ceafă
dogmatici prăfuite

mă intrigă bârfele
servite-n ceşti înalte
amorezate
pline până la refuz
cu deontologie

nici loc nu-mi găsesc în ordine
mai multă iubire
găsesc în haos decât
într-o monotonie
exclusiv virtuoasă

miercuri, 30 martie 2011

Amurg


Amurg




(Pentru Gabriela Zamfirache)


Ascultă
şoptesc copacii
par cam îngrijoraţi

pielea ta palidă
şi aerul îmbâcsit
au învăţat frica să fie
curajoasă

în oraşul ăsta
m-aş putea îndragosti rapid
de fata cu sprâncene ascuţite
pe faleza pomilor săraţi
cu gânduri arse şi vise despletite
degajate din sudoarea
sufletelor părăsite.

din buzele tale
gustau pe rând
fantomele nisipului
furându-ţi clipele de-a valma


la umbra unei sălcii creţe
doi speculanţi
degeneraţi
caută să momească
cu vorbe de duh măgulitoare
o pictoriţă bogată-n sentimente

marți, 29 martie 2011

Priviri


Priviri




Cu ochii minţii m-avântam mereu
în aerul îngheţat parcă, spre geamul
camerei tale prea uzat de-atâtea şi-atâtea
priviri ce se succedau care mai de care
să te oglindească.



Ultimii stropi de-amor sfârtecat de vise
mult prea amare, în negura dimineţii târzii
se revărsau de astă dată precum frunzele
plopului de vis-a-vis.

Şi te priveam îndelung tresărind la fiecare
clipire de gene sau grimasă. Atât de concentrat
încât şi cea mai frumoasă ploaie de stele
mi s-ar fi părut mult prea banală.

În monotonia-i simplă vibram chemării universului
şi-ntreaga ta fiinţă mă fascina teribil.
A unsprezecea noapte fară lună, în a unsprezecea
lună din an, ai fost tu. Fantasma.

Şi-un alt infern, mai crunt, mai rău mi-arăta
cum în locul plăpândei făpturi
într-un aer de suferinţă imbecilă
aveam să fiu eu.

duminică, 27 martie 2011

Renegare


Renegare



Când toţi au adormit, m-am întors acolo
unde mirosul de iarnă persistă
şi vântul joacă leapşa la picioare.
N-ar fi trebuit să revin,
umezeala din sufletele astea adormite
îmi provoacă un început de cancer spiritual.
Şi-aşa nu-s prea departe.


În această lume incertă
zilele mi-s mătănii numarate,
unde clipele bune nu stau decât
în capete cardinale, şi unde mereu
la Nord e plin de muşchii
balamalelor mele intelectuale.
Păcat că oamenii buni zac prin şanţuri.


Aici libertatea-i ocna noastră
şi toţi îşi blesteamă soarta.
Şi-ar da ei nemurirea pe degeaba
jeluindu-se că nu-i cine să le-o ceară.
Într-o lume ca asta
parcă nu-ţi mai vine nici să mori
şi nici să fugi nu ştii de cine şi de ce.


Mi-e frică. Mi-e frică să ramân
blocat în realitate ca toţi ceilalţi-
şi-aici nu-i vorba de egoism.
Vreau doar să mă culc la loc
să nu ne mai deranjăm reciproc
cu cotidianisme ieftine şi exerciţii
de sinceritate maximă din pură generozitate.

Luna de ceară


Luna de ceară





Plouă. Atât de tainic şi sfios
părea că până şi timpul
a uitat să mai existe
asupra cuplului ce-şi îngâna jurămintele
în umbrişul de conifer înţepător.


Se spune că dacă-ţi pui dorinţele
pe lună plină, într-o convingere aproape stupidă,
intreaga natură se va sfătui şi
prin lucrarea ei divină, se va îndura cerul
ruga să-ţi împlinească.


Oh, îţi aminteşti tu iubito,
pe luna aceea sărăcăcioasă ca de ceară
în taina sufletelor noastre găunoase,
ce dor de necuprins pe buze se-nfiripa
din amorul artei pâna-n amarul capriciului.



Stăteam în urma ta, ascultându-ţi paşii
cu care călcai pe covorul înstelat de frunze
ascultând ropotul iubirii ce venea din ceruri,
fantomatic peste ape, uscături şi fiinţe,
mulţumit că rugile ne-au fost ascultate...

miercuri, 23 martie 2011

Cocktail sentimental


Cocktail sentimental



Am găsit un teren singuratic. Iubirea unei femei
pentru poezie şi jocuri de noroc o face
aproape imorală. Palmele mele ating în temelii
fiecare memorie tristă izbită de pereţii neputinţei.


Râsete şi lacrimi curgeau împreună în fiecare respiraţie a ei.
Genele ei dansau ignorant în penumbra policandrelor chicioase
etalându-le la fiecare nouă licitaţie de whist. Nopţile erau pline
de lumină. Transformam flăcările în poveşti.



Ne amuzam teribil de stângăciile fetişcanelor
ce se făceau că făceau furori printre pariori şi de barmanii
care le serveau cocktailuri de vorbe siropoase,cu umbreluţe
de parcă s-ar fi adăpostit mai apoi la umbra lor.


Deşi se dorea distrasă, o simţeam mai dornică de pasiuni
arzătoare decât flacăra unei candele ramasă neaprinsă
pe masa de lucru a pustnicilor.


Un fum răsare din pereţi. Şi dintr-o dată: agitaţie.
Nu te mai cunoşteai om cu om.

luni, 21 martie 2011

Reiniţiere


Reiniţiere





Am pustiit mult timp în scorbura inimii tale
şi nu găseam decât umbre,
o frântură de sentiment schilodit ce-a rămas
blestemat să mocnească atâta timp,
câteva amintiri prăfuite care stăteau
ghemuite în urma salcâmului uscat
de la răscruce.
Dă-mi voie să fiu durerea din rănile tale
şi înţelesul cuvintelor despletite
de dimineaţă


Am călătorit gol puşcă prin sufletul tău
căutând o filă de poveste să mă-mbrac.
O libelulă aduna cu ultima sforţare
trei picături de rouă de pe petala veştejită
a trandafirului din pumnii mei.
Un crab scobea-n nisipul goliciunii tale
şi vântul uitării îi era complice
dar cerul o să-mi fie martor
la contopirea cu focul.


Iubita mea, învaţă-ne din nou
să fim, credincioşi şi simplii.

sâmbătă, 19 martie 2011

Escapadă


Escapadă




Poate că ar trebui să găsim o altă modalitate
pentru a exprima rutina din dragostea noastră.
Poate că dacă ne-am gândi
mai fără silă, la ce vom mânca la cină
nu ne-am mai uita aşa în farfurie
precum Wllmen în Barul rătăciţilor.


Am putea la fel să blocăm ferestrele
ca să nu mai avem unde holba privirile
în timp ce unul din noi
îşi va dezlega limba împrăştiind cu mizerii cotidiene
din acest oraş din ce în ce mai murdar.


O dată sau de două ori pe săptămână ar trebui
să ne pară rău şi aproape să regretăm
şi să ne purificam devreme de dimineaţă.
Un gât de-alcool sfinţit ar fi de-ajuns.
Nu uita pastila!


Imi amintesc cum firul negru de păr de pe gâtul tău
s-a sculat noaptea trecută fără ca tu să te mişti
sau zguduitul trenurilor să te deranjeze. M-am ridicat
şi eu pentru că ultima mea treabă ar fi pur şi simplu
de a vedea dacă toate uşile şi ferestrele-s blocate.


Ah, şi nu uita să începi să zâmbeşti
înainte s-ajungi la birou ...

joi, 17 martie 2011

Ce-i iubirea?


Ce-i iubirea?





Ochii tăi ce-au devenit curând,
lacuri în pădurea unui tărâm de vis
care curgea prin mintea mea.


Aş fi găsit in ochii tăi contopirea
anotimpurilor de tranzit
şi m-as fi amăgit întins
în căusul palmei tale
dezmierdându-mi sentimentele anarhiste.

Dar iubirea nu-i o sticlă de coca-cola,
sau un film Disney, în care nimeni nu moare

caci am rămas bătut de soartă şi de bolovanii
azvrâliţi din străfundurile haosului
şi nici în faţa punţii
de-aş fi fost, nimic nu mi-ar fi spus
vreo şoaptă.

Iubirea-i hoaţă pe-ăst pamânt,
un monstru de stereotipie
parfumat şi ambalat intr-o magie

sau poate că iubirea-i modul în care
ma bâlbâiam când ţi-am sărutat sprâncenele.

luni, 14 martie 2011

Grădina din Padova


Grădina din Padova




Am păstrat numirea ta, dar nu la lumină!
Sufletul meu trist s-a plimbat prin grădină
uitându-se cum îşi irosesc ei gândurile anapoda,
şi ţi-am şoptit: .. ce vânt te-aduce la Padova?
Priveai mirată către rotocoalele tutunului din pipă
şi-ţi căutai un răspuns, orice-ar fi chiar şi în pripă:
Am venit să privesc stelele. Facem o plimbare cu barca?
Mă fascinează să admir la lumina lunii, natura.


Am păstrat numirea ta, dar nu la lumină!
Căci numai alături de tine aş fi putut afla
comuniunea cu energia divină.
Dar n-ai şoptit: .. aici ne despărţim. 

Rămas bun iubirea mea!
Priveam cu înţeles lacrima şi lumina din ea
ştiai că voi percepe şi nu va rămâne ura.
Nu te-ai îndepărtat dezvăluindu-ţi patima,
ci ai plecat la fel de tainică şi pură.



duminică, 13 martie 2011

Doar o clipă


Doar o clipă



Nimeni nu-mi va înţelege durerea
afară de ploaia ce se prelinge
pe-un pervaz strain.
Nimic nu-mi va înţelege tristeţea
afară de fulgerul ce se descarcă
pe-un cer al unui alt suflet..


O clipa, atât mai am,
de fapt şi clipa-i tot a altuia:
alt artist întristat de neîmplinirea dragstei
alt înger căzut din cer
dezmierdat de-atâtea miasme pamântesti,
alt copil strivit sub greutăţile voastre de adulţi...


De-atâtea ori copilă la pomul nostru te-am rugat
să nu mă uiţi. Nu, să nu mă uiţi!
Şi-atunci ultima dată printre picaturile cenuşii de rouă
ai spus la fel dar m-ai uitat..
Nimic şi totul va rămâne la fel;
O clipa şi-o-ntreagă eternitate va dispărea.


Râmâi cu mine doar o clipă
sa-mi pot lua ramas bun de la bucăţica mea de inimă
ce-a ramas pitită-n tine..
Rămâi cu mine doar o clipă
să-mi pot reconstrui un suflet curat
să pot şi eu trăi cum se cuvine!

sâmbătă, 12 martie 2011

Întoarcere


Întoarcere




Mă întorceam de fiecare dată
în celula mea umedă de vise,
la pereţii mei murdari pe la colţuri
unde obişnuiam să adorm scriindu-ţi numele
de dor.


Mă întorceam mereu la fereastra mea
cu gratii puse şi născociri de vise
puse la păstrare, alături de lumina
confuză a zilei de mâine
ruginită prin băltoace.


Mă întorceam mereu spre tine
pasărea sufletului meu ce a zburat
dincolo de porţile închise.
Mă întorceam spre voi în nopţile cu lună
dar de-astă noapte n-am să mă mai întorc nicicând

joi, 10 martie 2011

Cu proştii la masă


Cu proştii la masă




Posibil să mă fi văzut
mai tras la faţă
îngerul acela cu arpile imaculate,
ca mai apoi să vină la mine
cu job-uri de atentator sinucigaş
şi ţap ispăşitor la eliminarea
unui heruvim prea guraliv.
Făcea apel la credinţă păcătosul
şi-mi invoca
mereu şi mereu
acelaşi borş strecurat şi pasat de interese.


În sănătatea celor de la masă
ridic azi paharul dragii mei. Închin cu voi
dar să nu uitaţi
Că Hristos nu ne-a cerut nouă să fim proşti
n-ar face niciodată asta,
însă ne e teamă să facem lucruri bune
Si da, suntem pentru ne e teamă
sa-L urmam

duminică, 6 martie 2011

Eu, de vorbă cu mine


Eu, de vorbă cu mine



Mă războiesc cu lumea, mă războiesc cu mine,
mă războiesc cu Dumnezeul meu
doar că Dumnezeu nu se va război cu mine niciodată
pentru că El este totdeauna deasupra.


Sunt copilul lui Dumnezeu mi-am spus-o.
Trăind uneori la întâmplare doar eu cu mine şi
gândurile, gândurile mele cu visele şi dezamăgirile
mele dar undeva ştiam că Stăpânul iartă
ştiam că iartă.


Şi vroiam să strig, să mă hrănesc cu asta
Să stau la un pahar de vorbă cu Domnul
să mă scap pe mine punându-i Lui în braţe socoteiul
cu atâtea "De ce?-uri" adunate.


Dar de fiecare dată mă lua la rost spunându-mi de fapt ceea ce ştiam deja
şi închideam ochii de parcă ar fi fost un avertisment:
Pleacă! Sau îmi voi închide şi sufletul şi nu îţi vei mai găsi sălaş aici.
Dar nu vedeam că de fapt eu îmi pierdeam sălaşul în împărăţia Lui.


Şi iată că mereu spuneam să plece, nu mai are nevoie de mine;
eu nu am ştiut până acuma că de fapt eu aveam
nevoie de El, şi nici n-am ştiut că dacă simt că trebuie
să îmi reglez oarece conturi nu trebuie să ţip în halul ăsta..

sâmbătă, 5 martie 2011

Trei mâini


Trei mâini




Trei mâini. Trei mâini învăluite
în misterul cel mai profund,
trei mâini înlănţuite fanatic
asemeni unui criminal încătuşat de-al său mormânt.


Trei mâini şi-o fărâmă de iubire,
înrobită şi ea de-o lege socială adoptată anapoda
de muritori. Un filosof şi-ale lui dezamăgiri.
O poetă şi-ale ei mistice versuri...


Trei mâini, dintre care una s-a rupt;
Fi-va oare crucea şi capela păcătoşilor de pe urmă?
Au fi-va zmeul Aghiuţă
zbenguindu-se-ntre catacombe?


Două mâini. Două mâini îndepărtate
ce se tămăduiesc între ele, amândouă doftoricind-o
pe-a treia. Vor reânoda ele nodul iubirii
acelor doi morţi vii fără să aducă şi suferinţa?

Fantezii bolnăvicioase


Fantezii bolnăvicioase




La fiecare decadă de minute
se aprindea bricheta de damă, gri
pe ea cu trandafirul însângerat
ca în ticul unui bolnav psihic;


Însă îmi plăcea să o văd
prin aburii dulci de cafea
şi rotocoalele amărui de fum de ţigară
satisfăcându-şi tabietul.


Îmi plăcea să mi-o imaginez
ca pe damele acelea sofisticate,
savurându-şi cafeaua în nervii barfei
greţoase şi intrigante de dinaintea telenovelelor

joi, 3 martie 2011

Visând


Visând




Corpul ii forma o dreaptă perfectă
si numai curbele delicate si in exces
de pronunţate,
mai atingeau in temelii această perfecţiune.
In excesul de sinceritate si dorintă
nici poetul nu si-ar desăvârşi opera.
Ar fi prea putin.
Nici chiar tânărul pictor in aerul
si jegul siguranţei de sine nu si-a
mai asigurat acea mizerie intima atat de desavarsită.


Nu mi-o imaginam fantezistic, trează,
demnă de preţuit, exclusiv sentimentală
si cu o ce firescul,
deoarece acela era felul ei in deunăzi.
Nu mi-o imaginam deformând-o
ci doar o lasam pur si simplu,
să îşi devoreze visul.
''Ai trecut vreodată prin momente când
nu doreai nici măcar să mai fi?''
Si-i ştiam imediat descumpănirile si
dezamăgirile ce-o cuprindeau...

miercuri, 2 martie 2011

Lumina


Lumina



Dumnezeu este lumina ,
iar lumina vine de la Dumnezeu.
Lumina este cea care deţine, prin însăşi
natura ei divină
suflul fiinţei în ceriu şi pământ.


Şi cuvântul lui Dumnezeu este lumina
iar lumina vine din cuvânt.
Mi-a apărut un semn sacru, înconjurat
bineînţeles de lumină
ca să-mi spuie că mielul e sfânt; nu trebuie sacrificat.


În sara în care îmi striveam clipele pe patul morţii
bucuros aş fi înviat de prea multă lumină.
Iar în visare am ajuns chiar şi în prag;
M-aş hrăni cu acest vis deşi ştiu că pragul
era pragul în care moartea va lua locul vieţii.
Căci din lumină am venit
si în lumină ne vom întoarce.

Firescul..

+

Contact

Lista cu visători a Moşului

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Recensamantul Bloggerilor
Powered By Blogger

Total urmăriri


Mikael. Un produs Blogger.
Campania anti-plagiere
sigla-agonia-ro-ROSU.jpg

Popular posts

Despre mine

Fotografia mea
Ploiesti, Prahova, Romania
Sunt un umil muritor, băutor de vorbe seci, arzător de sentimente colorate şi iubitor de femei mai mult sau mai puţin cuminţi ..

Persoane interesate

Search

About the Template