în seara asta
  de-al dracului
     dorm în oraș

mă întind
prin parcuri
prin stații de metrou
prin gări
sunt prea bogat  să
îmi mai plâng de milă
mi-e rușine să cer
de mâncare
șoferului din Porche-ul
de la semafor
-pentru ce
să dau bani pe sentimentele
altui amețit?! –
ar zice unu’
care-l și văd cum vine
e boier gagiul;
mi-au crăpat gândurile
de frig
și-mi mut
speranțele
la capătul ăl-lalt
de bulevard;
la colț de mall
câinii
stau la coadă
la fast food
apărând apoi
cu schimbul
buchetele de flori
gipsy
întind mâna
și o voce strivită
strigă
în șoaptă
că-i mor copii
de foame;
îmi bate rușinea obrazul
căci strâng
în mâna umflată
o cheie


Setelecan Mihail

marți, 13 noiembrie 2012

IEUDUL FĂRĂ IEŞIRE spectacol-lectură


IEUDUL FĂRĂ IEŞIRE spectacol-lectură






IEUDUL FĂRĂ IEŞIRE (spectacol lectură şi nu numai)



 
             Muzeul National al Literaturii Romane din Bucuresti a găzduit luni, 12 noiembrie, la ora 18:00 spectacolul "IEUDUL FĂRĂ IEȘIRE - spectacol-lectură (şi nu numai)", in prezența poetului Ioan Es. Pop. Cu siguranță într-un spațiu neconvențional spectacolul pus în scenă de regizorul Crista Bilciu a reprezentat o incursiune în lumea poeziei românești contemporane (Ieudul fara iesire - Ioan Es. Pop ) împletite cu elemente multimedia realizate de Vlad Rotau și momente muzicale susținute de Maria Ungheanu (soprană), Andreea Dragomir (oboi). Alături de aceștia au fost prezenți poetul căruia i s-a dedicat în sine întregul spectacol Ioan Es. Pop , moderatoarea evenimentului Anca Mizumschi, poeții Paul Vinicius, Luiza Palanciuc, dl Mihai Șora și alți invitanți de marcă al umii teatrului și cultuii în general.
  Spectacolul a reprezentat un mix inedit între selecția de poeme ale poetului Ioan Es. Pop din volumul Ieudul fără ieșire, poeme atent selecționate dintr-un registru infondundabil, jocul damatic al tinerilor actori Anda Saltelechi, Rodica Bunea, Sandra Simon, Cristian Rus cu emoția lor dar totodată cu o dăruire incomensurabilă și-a pus amprenta creând un spațiu de-o încărcătură emoțională nemaiîntâlnită. Momentele de dramaturgie au fost împletite cu proiecțiile video realizate de Vlad Rotaru pigmentând spectacolul cu anumite colaje cu scopul de a întări lait-motivele principale ale poemelor  și jocului actorilor. Nu în ultimul rând trebuie să aducem în vedere coloana sonoră a capella și acustică ce a punctat în cel mai profund mod sensibilitatea și încărcătura emoțională  pe parcursul întregului spectacol.
Spectacolul - experiment premieră a apărut ca o atenționare a publicului asupra faptului că „ .. poezia nu se citește numai în cele mai pure momente de intimitate ci poate fi montată în teatru și nu numai” punctează Anca Mizumschi înainte și după spectacol . Regizorul Crista Bilciu ne spune pe blogul proiectului Poezisele:M-am gândit, cu ajutorul echipei mele de artişti, să ajut şi pe alţii să descopere câteva dintre cărţile mari ale poeziei contemporane româneşti” ,“IEUDUL FĂRĂ IEŞIRE”, de Ioan Es. Pop este prima carte asupra căreia ne oprim. Vor urma şi altele, dar alegerea lor depinde foarte mult şi de deschiderea autorilor cărţilor respective spre dialog. Sper ca sala noastră de la MNLR să se umple de liceeni şi studenţi (măcar studenţi la Litere)„ . Așteptăm deci următoarele reprezentații ale acestei echipe de oameni frumoși la care vom umple sălile până la refuz.


Atașăm varianta audio reportaj de Georgiana Petrache, radiocultura.ro : Ieudul fără ieşire, spectacol-lectură







By SETELECAN MIHAIL 

marți, 10 mai 2011

Trăim degeaba (Omul- animal)


Trăim degeaba (Omul- animal)


  Citându-l pe George Moise în ideea că "vine un moment în care îţi vine să îţi bagi picioarele" subscriu şi completez cu faptul că acesta este singurul moment în care trăim cu adevărat o existenţă demnă de o natură umană cu pretenţii de superioritate. Suntem deja mult prea mulţi pe pământ şi ne ocupăm excesiv de grijile supravietuirii cotidiene încât nu mai avem timp să ne gândim la aşa ceva. Când cineva îşi expune în acest fel ideile imediat este catalogat ca fiind căzut în dezamăgirile iubirii adolescentine. Numai cineva care se auto iluzionează prin stereotipii absurde ar considera asta cu străşnicie. Tratând-o ca pe o maximă, ecuaţia "Trăim degeaba" se include perfect în decorul general uman şi în general al vietăţilor purtătoare de materie. Am încetat de mult să cred în teoriile feministe asupra iubirii universale si asupra tezei de doctorat în domeniu "menirea fiecărui om pe pământ" iar servitutea neîncetată, unică şi de netăgăduit către diverşi zei egoişti şi-a demonstrat singură inutilitatea. Nu putem îndrăzni să afirmăm că am avea o altă menire în afară de perpetuarea speciei, cu toate motivele care vin în sprijinul distanţierii noastre totale faţă de simplele animale. De vreme ce adevărurile migrează în curente intelectuale arhi discutabile şi dogme prăfuite aduse în discuţie numai în cazul în care mândria animalului numit om se bate cu pumnii în piept şi rage în furtuni de vorbe mestecate de-a gata , precum gorilele de la zoo, nu le putem considera ca fiind universal valabile. Ideile prin care încercăm să ne construim identităţi şi meniri pot fi credibile doar în formarea unui copil care încă nu are capacităţi apreciative. Aspiratia către mai bine şi perfecţionare îşi are sensul decât în piaţa muncii şi competivităţii unei societăţi de consum. Cei a căror viaţă nu este nici măcar o tangentă ce tinde către infinitul bine se vor amăgi mereu cu o luptă pe care n-o vor câştiga niciodată, iar mai apoi se vor retrage resemnaţi şi laşi într-o autodistrugere mascată în inconştient datorată alcoolului,tutunului, şi oricaror substanţe sau gânduri ce par să păcălească realitatea. Suntem programaţi să percepem viaţa ca o luptă a devenirii materiale, spirituale sau intelectuale şi în toate domeniile mentalitatea de competitivitate în care cel mai bun câştigă, îşi găseşte acoperirea. De aici nu rezultă că omul nu este decât un animal cu inteligenţă puţin superioară iar singura lui menire este să supravieţuiască? Dacă dimensiunea speciei umane ar fi fost în pericol care ar fi fost preocupările umane? Prin selecţie naturală şi artificială ţinem în control rata natalităţii deoarece nu ne facem încă probleme de supravieţuire ci din contră de multe ori tind să cred că suntem mai mulţi decât este nevoie şi asta ne face să fim suspicioşi în ceea ce priveşte egoismele supravieţuirii. Ceea ce este important de reamintit  este faptul că animalul uman cu pretenţii de entitate avansată net superioară se amăgeşte în continuare cu poveşti pentru oameni mari şi lasă descoperirea adevărului pe seama epilepticilor cu delir mistic şi artiştilor. Până şi eu consideram până acum că "treaba" noastră, a artiştilor, e să ne zbatem nebuneşte să arătăm lumii că trăieşte degeaba în laşitatea ei, până când am observat că în societate, experienţa artistică devine bun de consum şi aşa cum libertatea civică conferă accesibilitatea cetăţenilor asupra ei aşa  şi accepţiunea ei în mentalitatea colectivă este supusă liberului arbitru. Oamenii acceptă mesajele artistice încărcate de experienţă, numai că doresc mascarea ei în poveşti întortocheate care de fapt să le oglindească tot starea lor de tranzit prin aceste orizonturi. Ei spun că "parcă n-are contur" fără să îşi dea seama că prin aceste cuvinte neînsemnate dau certitudini plauzibile asupra egoismului la care sunt predispuşi. Numai de-ar fi asta singura problemă: se pare însă că în iluzia alinării stării de resemnare a ceea ce nu pot atinge, din amalgamul de poveşti pe care în strădania lui artistul îl săvârşeşte, omul de rând nu mai apucă să înţeleagă imic din ceea ce este adevărat important. De multe ori realizăm că ar fi mai indicat să trăim făcându-ne sau chiar neconştientizând esenţialul însă este aceasta o soluţie? Trăind degeaba nu facem decât să ne amăgim şi să inducem şi altora sistemul nostru greşit de a vedea lucrurile.

joi, 28 aprilie 2011

Diedru spiritual


Diedru spiritual





vinovat de jurăminte false
şi şoapte fără de rost
pe creier o lăcustă-mi coase
poveşti canonice de post

în schisme sufletu-mi desface
şi mieii behăie a şlagăr,
un greiere-n bocanci se coace
iar sufletu-mi sfârşeşte-n lagăr

din scrântitele atitudini mă aruncam
în gât, de pe ţâţele norilor,
şi-n cercuri în tine mă catapultam
la naşterea zorilor

picam în zâmbetele tale melancolice
şi m-aşezam în gropiţele lor moi
picam în casa sentimentelor tale găunoase
si mă-nfigeam cu faţa în noroi

până când m-ai trântit de toti pereţii
ca pe-o minge de badminton, abulică,
de m-ai băgat în toţi sperieţii
si m-am înfipt într-o crestare diedrică

Remiză!

duminică, 17 aprilie 2011

Mai beat ca fericirea


Mai beat ca fericirea



în bezna din hol respiram apăsat
ca un asistent după program
ce-şi face loc prin sângele de peste zi
şi-şi tratează echimozele sentimentale
cu frectii etilice interne

ca să pot intra fără efort
ar fi trebuit să-mbrac reverenda de cler
candidat la martirul anului,
convins până în pânzele albe
că-i pute gura a sfinţenie

venisem de la chioşc. îmi zise unu’ ieri
că cică dau ăia fericire la kil:
am luat 3 grame. în ziua de azi
până şi fericirea-i costisitoare;
curvele de lux se dau mai ieftin


în birtul îngerilor beau cu fericirea mea,
cot la cot, până când si ea căzută sub masă
de supărare, mă părăseşte;
mă întorc cu mâinile-n buzunare
fără pâine sau ţigări şi-adorm pe preş

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Cafea cu vise


Cafea cu vise



urmăream fără sens ritmul
respiraţiilor sacadate
scălate în lacrimi de vodkă
până când din scrumieră,
din cenuşa viselor
două corcoduşe bete
sar pe tobogan
direct în crema de ciocolată

vocea ei îmi flutura prin vene
şi-mi transforma plămânii
în ere glaciare;
câteva momente mute
i-au fost de-ajuns să sape
cu gene false
fiorduri amăgitoare de iubire

expresiile feţei mă luau de ceafă
şi mă lipeau de termopanul
fericirii şi indolenţei;
iar ea privea atotştiutoare
din argon

îmi oglindeam privirea
în cafeaua rece
şi simţeam cum până şi
stările psihotice de ieri
i-ar fi fost mai convenabile 

joi, 7 aprilie 2011

Autoportret


Autoportret



urăsc ploaia
nu-mi place să-mi plângă
îngerii-n urechi
sau să-mi şuiere-n ceafă
dogmatici prăfuite

mă intrigă bârfele
servite-n ceşti înalte
amorezate
pline până la refuz
cu deontologie

nici loc nu-mi găsesc în ordine
mai multă iubire
găsesc în haos decât
într-o monotonie
exclusiv virtuoasă

miercuri, 30 martie 2011

Amurg


Amurg




(Pentru Gabriela Zamfirache)


Ascultă
şoptesc copacii
par cam îngrijoraţi

pielea ta palidă
şi aerul îmbâcsit
au învăţat frica să fie
curajoasă

în oraşul ăsta
m-aş putea îndragosti rapid
de fata cu sprâncene ascuţite
pe faleza pomilor săraţi
cu gânduri arse şi vise despletite
degajate din sudoarea
sufletelor părăsite.

din buzele tale
gustau pe rând
fantomele nisipului
furându-ţi clipele de-a valma


la umbra unei sălcii creţe
doi speculanţi
degeneraţi
caută să momească
cu vorbe de duh măgulitoare
o pictoriţă bogată-n sentimente

marți, 29 martie 2011

Priviri


Priviri




Cu ochii minţii m-avântam mereu
în aerul îngheţat parcă, spre geamul
camerei tale prea uzat de-atâtea şi-atâtea
priviri ce se succedau care mai de care
să te oglindească.



Ultimii stropi de-amor sfârtecat de vise
mult prea amare, în negura dimineţii târzii
se revărsau de astă dată precum frunzele
plopului de vis-a-vis.

Şi te priveam îndelung tresărind la fiecare
clipire de gene sau grimasă. Atât de concentrat
încât şi cea mai frumoasă ploaie de stele
mi s-ar fi părut mult prea banală.

În monotonia-i simplă vibram chemării universului
şi-ntreaga ta fiinţă mă fascina teribil.
A unsprezecea noapte fară lună, în a unsprezecea
lună din an, ai fost tu. Fantasma.

Şi-un alt infern, mai crunt, mai rău mi-arăta
cum în locul plăpândei făpturi
într-un aer de suferinţă imbecilă
aveam să fiu eu.

+

Contact

Lista cu visători a Moşului

Total urmăriri

Mikael. Un produs Blogger.

Popular posts

Despre mine

Fotografia mea
Ploiesti, Prahova, Romania
Sunt un umil muritor, băutor de vorbe seci, arzător de sentimente colorate şi iubitor de femei mai mult sau mai puţin cuminţi ..

Persoane interesate

Search

About the Template