Am pustiit mult timp în scorbura inimii tale
şi nu găseam decât umbre,
o frântură de sentiment schilodit ce-a rămas
blestemat să mocnească atâta timp,
câteva amintiri prăfuite care stăteau
ghemuite în urma salcâmului uscat
de la răscruce.
Dă-mi voie să fiu durerea din rănile tale
şi înţelesul cuvintelor despletite
de dimineaţă
Am călătorit gol puşcă prin sufletul tău
căutând o filă de poveste să mă-mbrac.
O libelulă aduna cu ultima sforţare
trei picături de rouă de pe petala veştejită
a trandafirului din pumnii mei.
Un crab scobea-n nisipul goliciunii tale
şi vântul uitării îi era complice
dar cerul o să-mi fie martor
la contopirea cu focul.
Iubita mea, învaţă-ne din nou
să fim, credincioşi şi simplii.
~ 0 comentarii: ~
~ Trimiteți un comentariu ~