Eu, de vorbă cu mine

Mă războiesc cu lumea, mă războiesc cu mine,
mă războiesc cu Dumnezeul meu
doar că Dumnezeu nu se va război cu mine niciodată
pentru că El este totdeauna deasupra.


Sunt copilul lui Dumnezeu mi-am spus-o.
Trăind uneori la întâmplare doar eu cu mine şi
gândurile, gândurile mele cu visele şi dezamăgirile
mele dar undeva ştiam că Stăpânul iartă
ştiam că iartă.


Şi vroiam să strig, să mă hrănesc cu asta
Să stau la un pahar de vorbă cu Domnul
să mă scap pe mine punându-i Lui în braţe socoteiul
cu atâtea "De ce?-uri" adunate.


Dar de fiecare dată mă lua la rost spunându-mi de fapt ceea ce ştiam deja
şi închideam ochii de parcă ar fi fost un avertisment:
Pleacă! Sau îmi voi închide şi sufletul şi nu îţi vei mai găsi sălaş aici.
Dar nu vedeam că de fapt eu îmi pierdeam sălaşul în împărăţia Lui.


Şi iată că mereu spuneam să plece, nu mai are nevoie de mine;
eu nu am ştiut până acuma că de fapt eu aveam
nevoie de El, şi nici n-am ştiut că dacă simt că trebuie
să îmi reglez oarece conturi nu trebuie să ţip în halul ăsta..