Luna de ceară

Plouă. Atât de tainic şi sfios
părea că până şi timpul
a uitat să mai existe
asupra cuplului ce-şi îngâna jurămintele
în umbrişul de conifer înţepător.


Se spune că dacă-ţi pui dorinţele
pe lună plină, într-o convingere aproape stupidă,
intreaga natură se va sfătui şi
prin lucrarea ei divină, se va îndura cerul
ruga să-ţi împlinească.


Oh, îţi aminteşti tu iubito,
pe luna aceea sărăcăcioasă ca de ceară
în taina sufletelor noastre găunoase,
ce dor de necuprins pe buze se-nfiripa
din amorul artei pâna-n amarul capriciului.



Stăteam în urma ta, ascultându-ţi paşii
cu care călcai pe covorul înstelat de frunze
ascultând ropotul iubirii ce venea din ceruri,
fantomatic peste ape, uscături şi fiinţe,
mulţumit că rugile ne-au fost ascultate...